Muzeul Ştefan cel Mare din Vaslui
Istoria este cel mai de pret lucru al unei natiuni. Si unde in alta parte ar putea fi pastrata mai bine decat intr-un muzeu, unde povestile locului sunt soptite din fiecare piatra, unealta, arma sau hartie acoperita cu sloave scrijelite cu migala de stramosi.
Muzeul “Stefan cel Mare” din Vaslui este el in sine o fila de istorie, cladirea care-l gazduieste fiind construita intre anii 1972 – 1973.
Deschis pe 27 septembrie 1975, era considerat atunci cel mai tanar muzeu din tara noastra, fiind, totodata, si printre cele mai bine puse la punct chiar si in ziua de azi. Primul director al Muzeului judetean a fost prof. Constantin Popescu, muzeograf ce, ulterior, a contribuit la realizarea unor alte muzee deosebit de valoroase, cum ar fi cele de la Bran, Fagaras sau Rasnov.
Muzeul are mai multe sectii, printre care cele de Istorie Veche si Arheologie, ce contin cele mai impresionante colectii.
De asemenea, muzeul gazduieste colectii ce au apartinut sau au legatura cu mari savanti sau oameni de cultura romani, cum ar fi Constantin Teodorescu, Emil Racovita, Florica si Dumitru Bagdasar sau Constantin Tanase.
Epoca domnitorului Stefan cel Mare este reprezentata atat prin documente si lucruri de la Curtea Domneasca Vaslui, cat si prin diferite obiecte de cult de la manastirile pe care le-a ctitorit acesta in zona.
Exista bine conservate si bucati din vesmintele purtate de domnitor. Iar ceea ce impresioneaza pe oricine, dar are o valoare deosebita pentru vasluieni, este vestonul colonelului Eugen Linde, comandantul Regimentului VII “Racova” nr. 25. Poate numele si rangul sau nu va spun mare lucru, dar el este un erou in Vaslui, cei de sub comanda sa participand in bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz in 1917.
Muzeul adaposteste si o colectie numismatica impresionanta, formata din monede de argint de pe vremea lui Alexandru cel Bun, dublii din veacurile 15 si 16, precum si alte monede venetiene, polone sau maghiare.
Pentru a ajunge la Vaslui, din Bucuresti pornind, trebuie sa o iei pe DN2 Urziceni – Buzau – Ramnicu Sarat – Focsani si, cand ai ajuns la Tesita, faci dreapta. Ajuns in oras, trebuie sa cauti Piata Independentei, si in imediata apropiere a primariei si judecatoriei din Vaslui, vei gasi si Muzeul “Stefan cel Mare”.
Vizitand Muzeul “Stefan cel Mare” din Vaslui veti pleca de acolo cu o alta parere despre acest oras. Desi este unul dintre cele mai sarace din tara, prin piese pastrate cu sfintenie in colectiile din muzeu ii dau o valoare pe care banii nu o vor putea conferi niciodata.
Muzeul Vasile Parvan din Barlad
Muzeul a fost infiintat de elita intelectualilor barladeni, in 10 aprilie 1914, din dorinta de a strange bunuri culturale intr-o institutie specializata care sa le tezaurizeze si sa le valorifice pentru marele public.Printre acestia, la loc de cinste sta prof. Stroe Belloescu care din averea sa personala a construit un imobil in anul 1909, ca sediu pentru prima biblioteca publica si primul muzeu.Materializarea dorintei initiatorilor a cunoscut o serie de etape, un drum de inceput, de cautare, de depasire si invingere a greutatilor, la care si-au adus apoi contributia si o serie de specialisti, a caror munca, facuta cu daruire, pasiune si loialitate, a fost pusa in slujba valorilor de patrimoniu cultural national.
Muzeul, sub aspectul patrimoniului, a debutat cu strangerea unor colectii diferite ca domenii, punandu-se astfel, bazele unui muzeu cu caracter mixt, ca marea majoritate a muzeelor din tara, avand astazi sectiile de: Arheologie-istorie, Arta, Stiintele naturii si Personalitati barladene.
Sub aspectul provenientei, patrimoniul, impartit pe cele patru sectii ale muzeului, s-a constituit si imbogatit pe parcursul existentei muzeului prin cercetare, transferuri, achizitii si nu in ultimul rand prin donatii.
Muzeul Vasile Parvan din Barlad
Pavilionul Marcel Guguianu
Expoziţia permanentă de istorie – arheologie
Expoziţia permanentă de istorie – arheologie
Expoziţia permanentă de istorie – arheologie
Muzeul, in cei 90 de ani, a primit mai multe donatii, provenite din partea unor mari personalitati, cunoscuti ca pasionati colectionari, adevarati mecena care si-au donat colectiile adunate, intr-o viata de om, cu multa stiinta , bani, timp si multa pasiune, fara nici o clauza pecuniara.
Amintim doar pe prof. dr. doc. Ion Chiricuta (1917-1988) si dr. Marcel Vainfeld (1917-1990), ambii fii ai urbei, a caror donatii, pentru prima data, au imbogatit patrimoniul muzeului cu arta universala.
In prezent, muzeul ofera marelui public expozitii permanente, diverse sub aspect tematic, respectiv: sase colectii intrate ca donatii compuse din arta populara romaneasca, arta plastica si decorativa europeana si extrem orientala, numismatica, medalistica, arme, icoane, carte de patrimoniu, toate organizate ca un muzeu de colectii; separat in alt imobil o expozitie de arta contemporana romaneasca, intr-un alt imobil, expozitiile: Barladul Cultural, sec. XIX-XX, Cuza si epoca sa, Cabinet Numismtic din sec. 4 i.Hr. pana in zilele noastre; Flora, fauna si litologie din Podisul Barladului si un muzeu de autor, cu creatia sculptorului Marcel Guguianu, provenita prin donatia facuta de acest fiu al Barladului.
Deține bunuri culturale clasate în patrimoniului cultural național (cca. 1600 în 2012). Din 2006 s-a deschis un Observator astronomic, în 2009 un planetariu și din 2011 un cinematograf 3D.
Clădirea muzeului este declarată monument istoric, având codul VS-II-m-A-06745. Palatul central, monument de secol XIX, fost sediu al Prefecturii județului Tutova. Alte sedii: Casa Sturdza, monument datând din 1818, fostă casă particulară; Casa Miclescu, din secolul al XIX-lea, fostă casă particulară.
Muzeul Municipal Huși
A luat fiinţă în anul 1956, în urma iniţiativei unui grup de intelectuali, sprijiniţi de autorităţile locale. La început muzeul a funcţionat în clădirea Şcolii generale nr. 3, apoi într-o clădire din centrul oraşului, din 1960 în clădirea Palatului episcopal, iar din 1983 în Casa “Adam Mitache”, situată pe strada General Teleman nr. 8.
Clădirea în care activează actualmente muzeul a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea (1880), aparţinând lui Adam Mitache, fost prefect al judeţului Fălciu. Ridicată în stil ecleptic, bogat ornamentată cu stuf la exterior şi interior, casa a fost înscrisă în lista monumentelor istorice de arhitectură în 1992.
Patrimoniul muzeal s-a constituit pe baza unor colecţii şcolare de la licee precum “M. Kogălniceanu” (actualmente “Dimitrie Cantemir”) şi “Cuza Vodă”, cât şi pe baza donaţiilor. În anul 1958 s-a constituit colectivul ştiinţific al muzeului, compus din: înv. Gheorghe Melinte, prof. Ştefan Bujoreanu, prof. Mihai Ciobanu, Constantin Enache, Elena Chirică şi Mihai Cărăuşu.
Colecţiile muzeului au fost grupate pe următoarele secţii: arheologie, istorie, etnografie şi ştiinţele naturii (până în 1979). Muzeul municipal din Huşi mai dispune şi de o colecţie de artă plastică, cu lucrări semnate de Gheorghe Tattarescu, Otto Brice, C. Angheluţă, Adina Paula Moscu, etc.
Muzeul, care aparţine domeniului public local, este astăzi închis publicului din cauza stării de conservare a monumentului, impunându-se măsuri urgente de consolidare-restaurare şi salvare a colecţiilor, dovezi de neînlocuit ale istoriei municipiului Huşi şi ale fostului judeţ Fălciu.
Muzeul Eparhial Huși
Frumoasa casă a fost construită de o familie din Huşi, Berea, în 1889 şi a avut o istorie zbuciumată, mai ales în a doua jumatate a secolului XX, când a fost folosită în diverse scopuri aleatorii şi nu i s-a purtat de grijă cu atenţia care i se cuvenea, aşa încât ea a ajuns, practic, la sfârşitul secolului XX într-o stare de ruină. Era totuşi un edificiu extrem de valoros şi moştenitorul acestei case, dl Mihai Ion Berea, din Bucureşti, a primit lumina dumnezeiască de a dărui această casă Episcopiei Huşilor, în urma relaţiei apropiate care s-a stabilit între domnia sa si P.S. Ioachim Mareş, Episcop al Huşilor, pe care l-a apreciat în mod deosebit pentru jertfelnicia prin care doreşte să lase noi împliniri la aceasta vreme de rectitorie a Eparhiei Huşilor de la sfârsitul secolului XX şi începutul secolului nostru.
P.S Episcop Ioachim a purces aşadar la un proces de restaurare a acestei
cladiri care se afla într-o stare avansată de degradare. A fost nevoie de lucrări care s-au întins pe parcursul a multor luni, mai mult de un an de zile a fost nevoie de eforturi şi de investiţii materiale deosebite, proiectul de restaurare a acestei case ridicându-se dintru început la suma de 28 miliarde lei, în afara de cheltuielile ulterioare pentru amenajarea propriu-zisă a expoziţiei înăuntrul acestei case.
În urma acestor operaţiuni de recondiţionare a casei Berea s-a putut trece la organizarea expoziţiei muzeului eparhial care înainte se afla într-un spaţiu mult mai restrans şi cu acces limitat din fostul Palat care a revenit la funcţia sa de Palat Episcopal.
Colecţia Episcopiei Huşilor a fost constituită mai ales în ultimul sfert de veac, după anii 1980, existând desigur multe dintre obiecte la Episcopia Huşilor, dar după 1980 s-a reunit la Palatul Episcopal de odinioară a lui Iacob Stamatie fondul patrimonial cel mai valoros din cuprinsul fostei Episcopii a Huşilor. Au fost organizate acolo depozite de icoane şi de carte veche, iar cele mai valoroase dintre obiecte au fost prezentate în spaţiul despre care vorbeam anterior.
Ei bine, a fost gândul cel bun al P.S. Episcop Ioachim, ca primind donaţie această clădire să o consacre utilizării ei in scop patrimonial, transformarea ei intr-un Muzeu Eparhial reprezentativ, care să grăiască cu atâta profunzime pregnantă despre tradiţii străvechi ale ortodoxiei de pe aceste meleaguri.
Cartea de Aur a Muzeului Eparhial, care ne întampâna la intrare, a fost deschisă la data de 29 iunie 2004, odată cu inaugurarea muzeului. În această carte este însemnat cuvântul rostit de P.S. Episcop la deschiderea muzeului, începând cu primirea donaţiei clădirii, cu restaurarea ei şi cu organizarea propriu-zisă a expoziţiei. Sunt menţionati toţi care, într-un fel sau altul, şi-au adus contribuţia la transformarea acestei clădiri, în momentul de faţă o bijuterie. Şi întru cele din urmă este un înălţător apel, o chemare părinteascţ a P.S.Episcop Ioachim către toţi care vor păşi în spaţiul acestei expoziţii pentru a se împărtăşi din roadele bogate ale mesajului acestor valori ale tezaurului nostru bisericesc de demult. Această chemare se incheie aşa:”Fiţi aşadar bineveniţi în tezaurul de suflet al Sf. Episcopii a Huşilor!Amin şi lui Dumnezeu slavă!”
În continuare, păşim în acest univers de credinţă şi de iubire al strămoşilor de pe plaiurile Huşilor, întru continuarea momentului în care noi prăznuim trecerea la Domnul a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare, sfânt
între domni şi sfânt cum se vede în partea opusă a acestei impresionante ctitorii, Ştefan, mare apărător al creştinităţii şi ctitor de lăcăşuri sfinte.În hol sunt expuse cele mai importante dintre multele sale ctitorii, începând de la biserica ridicată de el pe locul unde s-a născut Borzeştiul şi având alături Putna, care ii este lăcaş de vesnică odihnă.Tot în holul central sunt prezentate figuri de seama ale ierarhilor care au păstorit la Huşi de-a lungul vremii, cum ar fi Veniamin Costachi, marele ierarh cărturar Melchisedec Stefănescu(1861-1864) s.a.
În celelalte şase încăperi adiacente sunt prezentate diferite cărţi de cult legate în special de Slujba Învierii, de Prohod, Panihida, rânduieli pentru monarhi, Minunile Maicii Domnului s.a.m.d.
Întâlnim de asemenea o serie de lucrări tipărite la Iaşi şi Bucureşti-Octoihul, Penticostalul, Dumnezeiasca Evanghelie de la Bucureşti, un Molipend tipărit la Iaşi în 1749, un Antologhion în limba greacă tipărit la Veneţia.În vitrine iarăşi diferite cărti care au fost primite de Episcopia Huşilor din partea Sfântului Sinod al B.O.R., volume de cuvântări, de predici ale lui Nicodim.
Încercăm să parcurgem pe firul timpului cele mai reprezentative mărturii ale tezaurului de spiritualitate păstrat de Episcopia Huşilor. Întâlnim astfel, frumoasa icoană a Sf. Diaconi Ştefan şi Prohor(prima jumatate a sec. XVII) care ne aduce înaintea ochilor şi în suflete ecoul de Voroneţ şi de Suceviţa al picturilor din sec XVI:o cromatica bine stăpânită, o ştiinţă a portretisticii remarcabilă, o atmosferă de rugăciune prin acest gest al clădirii care ne leagă de această stare de rugăciune continua a poporului nostru drept credincios de secole şi secole.
Întâlnim de asemenea chivote de plumb şi lemn, potire, cazane de botez, anafornite de lemn şi fier, pomelnice din 1756, o mitrie din a doua jumătate a acestui veac, paftale episcopale, Biblii vechi, un Liturghier tipărit în 1776.
Sunt prezente Tronuri arhiereşti din diverse secole, portrete ale episcopilor ce s-au perindat de-a lungul timpului în Episcopia Huşilor, diverse icoane mai vechi sau mai noi, din diverse colţuri ale Eparhiei Huşilor, reprezentând chipuri de sfinţi. Muzeul deţine şi o icoana foarte rară
Toate cele prezentate mai sus sunt expresii ale tiparului românesc,reprezentând un perpetuum mobile, o mişcare necontenită a omului către Dumnezeu, în care în permanentă se resimte cu necontenire răspunsul lui Dumnezeu către noi, simboluri ale trăirii ortodoxe autentice, în care nu preţiozitatea metalului, ci credinţa şi validitatea tainei era cea care prevala şi care i-a făcut pe aceşti înaintaşi ai noştri să nu-şi părăsească credinţa şi să aibă sufletele înălţate către Dumnezeu.
Muzeul eparhiei Huşilor înseamnă, desigur, în primul rând această amplă expoziţie pe care am avut prilejul s-o parcurg. Dar totodată P.S.Episcop Ioachim Mareş a gandit un Muzeu cu adevarat datat cu toate funcţiunile specifice unei instituţii de asemenea profil, în viziunea modernă a lucrurilor, adică a unui muzeu care nu numai expune patrimoniu, dar îl şi pregăteste pentru această expunere. Ori, pregătirea pentru expunere înseamnă în primul rând condiţii adecvate de păstrare a patrimoniului, înseamnă spaţii de depozitare adecvate, înseamnă în acelaşi timp şi spaţii în care acest patrimoniu să poate fi recondiţionat, să poată fi conservat şi restaurat.
Să păşim acum în acest spaţiu care deocamdată încă nu e complet amenajat, dar este pregătit pentru a primi misiunea de laborator. Avem toate speranţele ca acest muzeu de la Huşi va deveni, în perspectiva, încă şi mai mult decât este astăzi, o instituţie muzeală reprezentativă, o instituţie muzeală modernă, o instituţie muzeală cu care Episcopia Huşilor, B.O.R. şi cultura românească să se mândrească pe buna dreptate.
Muzeul Viticol Huși
Puţină lume ştie că la Huşi a fost înfiinţat, în 1966, primul Muzeu Viticol din ţară, un „templu al înveşnicirii tradiţiei viti-vinicole moldovene şi naţionale”, scrie Avram D. Tudosie, care s-a ocupat, alături de academicienii C.C. Giurescu şi I.C. Teodorescu de selecţia exponatelor, între care o inedită colecţie de figuri zoomorfe din butuci de viţă-de-vie, „sculptaţi de natură”. Tot la Huşi a fost fondată prima vinotecă şcolară din ţară, încă din anul 1909, printre fondatori numărându-se ministrul instrucţiei publice de atunci, Spiru Haret.
Primul director a fost ing. Gh. Gheorghiu (1908-1915). În 1918 a fost director Constantin Hogaş, absolvent al Facultăţii de Agronomie Iaşi, cu specializare viticolă în Italia şi Franţa.
Un director remarcabil, dar şi un eminent profesor, ing. Gheorghe Bălţatu,
vine ca profesor în 1939. Şcoala a fost condusă apoi de dr. ing. Tudose, ca acum la conducerea ei să se afle dr. ing. Teodor Botezatu, fost elev al şcolii, un om destoinic, la înălţimea înaintaşilor săi.
Impresionant este Muzeul Vitivinicol al Huşilor, un aşezământ în care sunt concentrate munca, priceperea, meşteşugul tradiţional şi dragostea podgorenilor de pe aceste meleaguri.
Multe personalităţi române şi străine şi-au exprimat în Cartea de aur a şcolii admiraţia pentru Muzeul Viticol şi „Vinoteca Liceului“, fondate în 1909.
De peste 55 de ani, vinoteca s-a dezvoltat, având azi un număr de 25 mii probe.
Ea a fost înzestrată cu mostre din cele mai vestite vinuri naturale din podgoriile ţării. Directorul de atunci, dr. Avram Tudosie, a reuşit să dea acestei colecţii caracteristica unei vinoteci naţionale.
Alături de sala cu 500 de vestigii vitivinicole a introdus în zestrea muzeului o sală de 150 figuri zoomorfe şi antropomorfe din butuci naturali de viţă-de-vie „sculptaţi de natură“. Mai există o sală a biruinţei şi recunoştinţei sau „Sala înaintaşilor şi urmaşilor“, pe al cărui fronton tronează, lângă „cheile de promoţie“, portretele „Marilor înaintaşi din Şcoala şi Podgoria Huşi“.